Glosar juridic

I

identitate

componente datorită cărora se poate stabili că o persoană este cea care pretinde și care se presupune: nume, prenume, naționalitate, filiație, domiciliu etc.

I

ieșire din indiviziune

procesul prin care un co-proprietar sau un membru al unei comunități care deține în comun un bun (cum ar fi proprietatea, moștenirea etc.) își exercită dreptul de a-și separa sau de a-și împărți partea sa din acesta.

I

ilicit

interzis prin lege, care încalcă anumite dispoziții legale.

I

ignorantia juris non excusat

principiu conform căruia necunoașterea legilor nu servește drept scuză.

I

imobil

lucru care în mod natural nu poate fi strămutat dintr-un loc în altul (exemple: terenuri, clădiri, recolta neculeasă etc.).

I

impediment legal

piedică la încheierea unei căsătorii, rezultând din neîmplinirea condițiilor pe care legea le impune bărbatului și femeii pentru a se putea căsători.

I

impunitate

absența sau evitarea pedepsei pentru o faptă considerată ilegală sau imorală.

I

imunitate juridică

statut legal care protejează anumite persoane sau grupuri împotriva urmăririi penale, răspunderii civile sau sancțiunilor pentru acțiunile sau omisiunile lor în anumite circumstanțe; aceasta permite anumitor funcționari⁠(d) sau reprezentanți să își îndeplinească responsabilitățile fără teama de represalii juridice.

I

incapabil

persoană fizică lipsită de capacitate de exercițiu, fie fiind minoră sau fiind persoană majoră care și-a pierdut capacitatea juridică (de exemplu, datorită unei boli psihice).

I

incest

infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori.

I

incompetență

situația în care dosarul a fost înregistrat la altă instanță decât cea competentă să judece cauza, deci a fost atribuit necorespunzător unei instanțe sau unei secții ori poate fi și o incompetență teritorială.

I

incriminare

acțiunea de a stabili prin lege că o anumită faptă constituie infracțiune și este, prin urmare, interzisă și pasibilă de sancțiuni penale; vezi și inculpare.

I

inculpare

actul prin care o persoană este acuzată oficial de săvârșirea unei infracțiuni în cadrul unui proces penal; reprezintă trecerea unei persoane în stadiul de inculpat; sinonime: acuzare, învinuire.

I

inculpat

vezi acuzat.

I

indiciu

formă de probă circumstanțială, adesea o circumstanță care indică sau sugerează prezența unui anumit fapt sau eveniment, dar care nu furnizează o dovadă directă a acestuia; vezi și dovadă.

I

indiviziune

drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată; altă denumire: coproprietate, denumire arhaică: devălmășie.

I

infantilism legal

nivel scăzut al conștiinței juridice, un sentiment de responsabilitate în ceea ce privește comportamentul în cadrul legii, cunoștințe și atitudini juridice insuficiente.

I

infracțiune

încălcare a unei legi, a unui ordin, a unui tratat sau a unei reguli prestabilite; - faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. infracțiune motivată de ură - tip de infracțiune atunci când victima este țintă din cauza apartenenței sale, reală sau presupusă, la un anumit grup social, de obicei, definit de rasă, religie, orientare sexuală, dizabilitate, etnie, naționalitate, vârstă, identitate de gen sau partid politic.

I

infracțiune motivată de ură

tip de infracțiune atunci când victima este țintă din cauza apartenenței sale, reală sau presupusă, la un anumit grup social, de obicei, definit de rasă, religie, orientare sexuală, dizabilitate, etnie, naționalitate, vârstă, identitate de gen sau partid politic.

I

inocență

lipsă de vinovăție a unei persoane cu privire la orice fel de crimă sau delict; altă denumire: nevinovăție.