nulitate
sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale.
Termeni explicați pe înțelesul tuturor. Caută după cuvânt cheie sau navighează alfabetic.
sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale.
acea sancțiune procesuală care lovește orice act juridic efectuat cu încălcarea anumitor dispoziții prevăzute de lege pentru validitatea sa, lipsindu-l de eficacitate (vezi și sancțiune formală).
principiu conform căruia constituie infracțiune numai fapta pe care legea o prevede ca atare.
numele de familie, obținut pe baza filiației și care este purtat de toți membrii unei familii.
raport juridic în temeiul căruia o persoană are dreptul de a pretinde altei persoane să dea sau să facă ceva.
obligație care specifică pentru debitor mai multe feluri de a se achita și posibilitatea de a alege între ele.
obligația care în caz de neexecutare este sancționată de drept.
caracteristică a unui act care, deși nu are un caracter oficial, emană totuși de la o autoritate publică.
persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile.
vezi autograf.
specialist care asigură asistență (juridică, economică) unei instituții, unei societăți comerciale etc. (pentru rezolvarea unor litigii); - instituția Avocatului Poporului în Uniunea Europeană, persoană care conduce această instituție; - (în țările scandinave) personalitate independentă care are sarcina să examineze plângerile cetățenilor împotriva administrației.
actul de a lăsa ceva neîndeplinit sau de a nu include o informație, un detaliu sau o acțiune care ar fi trebuit să fie realizată conform legii sau unei obligații legale.
faptul când una din părți nu depune o cerere sau o contestare în termenul legal stabilit, ceea ce poate duce la pierderea dreptului de a solicita o anumită cale de atac sau de a exercita un drept.
în cadrul unui proces judiciar, neprezentarea, de către una din părți, a unei probe esențiale, care ar putea influența soluția cauzei.
confirmare, în baza autorității conferite de lege, a valorii sau a autenticității unui act scris.
infracțiune care constă în uciderea unei persoane; sinonim: ucidere; vezi și crimă.
comportament prin care se suprimă viața unei persoane; vezi și omor.
(despre contracte, convenții etc.) care impune cuiva sarcini, obligații; vezi și act cu titlu oneros.
plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.).
calitate a unui act juridic, a unui drept subiectiv sau a unui mijloc de apărare de a produce efecte atât între părți, cât și față de terți.
Lasă numele, prenumele și numărul tău. Te sunăm cât putem de curând — gratuit, fără obligații.