Sari la conținut
Disponibili acum · L‑V · 09:00 — 18:00 Chișinău, Republica Moldova
Bibliotecă · Unelte juridice

Glosar juridic

Termeni explicați pe înțelesul tuturor. Caută după cuvânt cheie sau navighează alfabetic.

D

drept agrar

ansamblul normelor juridice aplicabile instituțiilor publice din agricultură, exploatațiilor agricole și bunurilor din patrimoniul lor, precum și activităților producătorilor agricoli.

D

drept civil

ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convenite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat.

D

drept comercial

totalitatea regulilor juridice care se aplică comercianților în activitatea lor profesionalã și care se referă și la activitatea comercială.

D

drept constituțional

ramură de drept ce reglementează forma de guvernământ a statului, funcționarea organelor statului după principiul separării puterilor în stat, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor etc.

D

drept de abitație

drept real în temeiul căruia o persoană dobândește posesia și folosința asupra unei case pentru a locui în ea, singură sau împreună cu familia.

D

drept de autor

totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale stabilite în legătură cu creația unei opere literare, artistice sau științifice; totalitatea drepturilor morale și materiale recunoscute de lege creatorului unei astfel de opere; sumă de bani care revine creatorului unei opere literare, artistice sau științifice din vânzarea, reprezentarea, reproducerea sau executarea operei.

D

drept de creanță

drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligație, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părți, denumită debitor, îndeplinirea obligației acesteia.

D

drept de folosință

drept care decurge din dreptul de proprietate, care conferă titularului dreptul de a utiliza bunul său și de a obține roadele.

D

drept de proprietate

dreptul de a utiliza resurse, bunuri și servicii, obținute prin acordarea permisiunii respective.

D

drept de proprietate industrială

ansamblu de drepturi ce pot fi deținute de o persoană juridică (fizică sau morală) asupra unei invenții, design industrial, semn distinctiv, etc.

D

drept de uzufruct

dreptul unei persoane de a se bucura de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, de a obține venit de pe urma acestora, însă cu îndatorirea de a le conserva.

D

drept execuțional penal

ramură a dreptului penal care se ocupă cu punerea în aplicare a pedepselor și măsurilor dispuse de instanțele penale.

D

drept financiar

ramură a dreptului care se ocupă cu normele și regulile care guvernează relațiile juridice în domeniul financiar; include reguli referitoare la colectarea, administrarea și cheltuirea banilor și a altor resurse financiare și reglementează activitățile financiare ale statului, ale instituțiilor financiare, ale companiilor și ale persoanelor fizice.

D

drept la anonimat

măsuri specifice pentru a ascunde identitatea unei persoane în cadrul unui proces juridic, fiind înlocuită cu inițiale, coduri sau alte metode; vezi și protecția identității.

D

dreptul la un proces echitabil⁠(d)

principiu fundamental al drepturilor omului, care garantează oricărei persoane implicate într-un proces judiciar⁠(d) (penal, civil sau administrativ) că acesta va fi desfășurat în mod corect, imparțial și conform legii, asigurând respectarea drepturilor fundamentale ale părților implicate.

D

drept la viață privată

principiu fundamental în majoritatea sistemelor juridice, care protejează persoanele împotriva intervențiilor sau intruziunilor neautorizate în viața lor privată, în mod special în ceea ce privește informațiile personale, activitățile și spațiul personal.

D

drept natural

teorie care susține că există principii și norme fundamentale de justiție, universal valabile, care provin din natura umană, rațiune sau o sursă transcendentă, și care sunt independente de legile create de oameni (cum susține pozitivismul juridic).

D

drept național

ansamblul de norme juridice care reglementează relațiile sociale într-un anumit stat și care sunt create, aplicate și interpretate de către autoritățile naționale ale acelui stat.

D

drept nepatrimonial

drepturile care nu au o valoare economică directă sau care nu sunt legate de bunurile materiale sau de interesele financiare ale unei persoane.

D

drept penal

ramură a științei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv; vezi și drept execuțional penal.

Pagina 22 din 47 · 421–440 din 939 termeni

Viber WhatsApp Solicită apel