Sari la conținut
Disponibili acum · L‑V · 09:00 — 18:00 Chișinău, Republica Moldova
Bibliotecă · Unelte juridice

Glosar juridic

Termeni explicați pe înțelesul tuturor. Caută după cuvânt cheie sau navighează alfabetic.

J

juridic

care ține de drept, privitor la drept; vezi și persoană juridică.

J

jurisdicție

putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe; - ansamblul organelor care au competența de a judeca spețe de aceeași categorie; vezi și organ de jurisdicție; - teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea.

J

juris et de jure

formulă latină despre o prezumpție care nu poate fi combătută de o probă contrarie.

J

jurisprudență

totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; - analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filozofia dreptului; - interpretare a unei situații neprevăzute de lege care capătă putere de lege.

J

juris tantum

formulă latină care indică faptul că o prezumție care poate fi combătută de proba contrarie.

J

juriu

totalitatea juraților care intră în componența curților cu juri, a unei instanțe de judecată.

J

jus gentium

(în dreptul roman) termen folosit pentru a desemna normele care se aplicau nu doar romanilor, ci și străinilor (gentes) și se baza pe principiile de echitate și justiție; - ( în dreptul internațional) normele care guvernează comportamentul statelor și organizațiilor internaționale.

J

jus soli

formulă latină ce susține că stabilirea naționalității se face în funcție de locul de naștere al cetățeanului.

J

justificare

argument prin care o faptă penală poate să nu fie pedepsită, chiar dacă este prevăzută de legea penală.

J

justiție

totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe; - activitate fundamentală a statului, care constă în soluționarea litigiilor. justiție transformativă - abordare a soluționării prejudiciilor și conflictelor care urmărește repararea, asumarea răspunderii și schimbarea condițiilor sociale ce le-au produs, fără a se baza pe pedeapsă sau pe sistemul penal.

J

justiție transformativă

abordare a soluționării prejudiciilor și conflictelor care urmărește repararea, asumarea răspunderii și schimbarea condițiilor sociale ce le-au produs, fără a se baza pe pedeapsă sau pe sistemul penal.

L

lapidare

pedeapsă capitală care constă în uciderea condamnatului cu pietre, de către întreaga comunitate (vezi și linșaj).

L

latură obiectivă

una dintre cele două laturi ale infracțiunii care constă în manifestările exterioare prin care se realizează acțiunea sau inacțiunea și se produc urmările socialmente periculoase.

L

latură subiectivă

una din laturile infracțiunii care constă în atitudinea conștiinței față de faptă concepută și urmările acesteia; are ca elemente: elementul subiectiv (vinovăția), mobilul și scopul.

L

legalism

în filozofia occidentală, concept care se referă la o abordare rigidă, formală și strictă a normelor, regulilor și legilor, cu un accent deosebit pe respectarea formalităților și procedurilor.

L

legalitate

principiu potrivit căruia toate organele și organizațiile de stat, funcționarii, cetățenii și ceilalți locuitori sunt obligați să respecte legea.

L

legalizare

procedură prin care se atestă de către organul competent fie semnătura de pe un înscris ca aparținând persoanei care l-a semnat, fie conformitatea unei cópii ori a unei traduceri.

L

legat

bun material transmis printr-o dispoziție testamentară; - dispoziție testamentară prin care o persoană lasă după moartea sa, cu titlu gratuit, o parte din bunurile pe care le posedă. legat universal - dispoziție testamentară prin care o persoană lasă după moartea sa uneia sau mai multor persoane totalitatea bunurilor posedate.

L

legat universal

dispoziție testamentară prin care o persoană lasă după moartea sa uneia sau mai multor persoane totalitatea bunurilor posedate.

L

legatar

beneficiarul unei dispoziții cuprinse într-un testament prin care i se lasă acelei persoane, cu titlu gratuit, un întreg patrimoniu sau o fracțiune din acesta sau unul sau mai multe bunuri.

Pagina 30 din 47 · 581–600 din 939 termeni

Viber WhatsApp Solicită apel